Se afișează postările cu eticheta jucarii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta jucarii. Afișați toate postările

Căsuță cu poza copilului și cu dioramă cu peisaj montan, de colorat

   V-am pus aici cum puteți face o căsuță de colorat, cu poza copilului pe ea și cu dioramă cu peisaj de colorat. 
   
   Foaia (de preferință carton) cu desenul se prinde în spatele căsuței și dă impresia că este parte dintr-un peisaj montan.

Un copil face jucării pentru copiii bolnavi


   Băiatul face jucării pentru copiii bolnavi de cancer, aflaţi în spitale (vedeți aici despre ce este vorba). Are doar 12 ani, vârstă la care alţii preferă mai degrabă să se joace.
   Totul a pornit din momentul în care micuţul a vrut să cumpere jucării pentru copiii din spitale. Pentru că părinţii i-au spus că nu-şi permit, băieţelul că a început să facă singur jucăriile.
   Oameni cu suflet mare au auzit de iniţiativa sa şi au început să-i doneze materiale pentru contrucţia jucăriilor.
   Băiatul profită de timpul liber pentru a face jucăriile minunate, pe care le trimite apoi celor aflaţi în suferinţă
   Copilul este un adevărat exemplu de bunătate, de la care avem cu toţii ceva de învăţat.
   Fetița din imagine a primit o jucarie făcută de el.
   Sursa (cu video)

Despre Furby

  Despre cunoscutele (nu la noi) și apreciatele păpuși (animăluțe) vorbitoare Furby aici. Puteți vedea și aici.
   Recomand această jucărie de pluș vorbitoare pentru spitalele unde copiii stau mai mult timp internați cu cancere sau alte boli, vedeți primul articolul în care am arătat rostul acestui blog https://fabinele.blogspot.ro/2016/09/despre-blog-pentru-copii.html , copii pe care îi ajută să își recapete voia bună jucându-se și conversând cu Furby. Sunt foarte puțini copii care s-au jucat cu așa ceva. Chiar variantele mai vechi sunt scumpe, aici Furby Boom costă 300 lei (din 2013).
   Jucăriile mai noi au ochii expresivi, (sunt ecrane mici, imaginile lor se pot mișca; cele vechi aveau ochii ca la păpuși).

   Cu mai mulți ani în urmă am cumpărat o asemenea jucărie defectă și am reparat-o. Nu a ținut mult (mecanica a fost foarte uzată, probabil s-au jucat mult copiii cu ea și chiar dacă a fost un model vechi,probabil chiar dintre primele modele), chiar și pentru mine a fost o încântare pentru că nu am mai văzut așa ceva: era un roboțel vorbitor, care reacționează la stimulii din jur. Ca cel din următorul videoclip. În realitate arată mult mai bine, este neașteptat ca o jucărie să se manifeste așa!

   Dacă îl las în pace, face blblblbl și adoarme (închide ochii și nu mai zice nimic). Ca să îl trezesc, îl întorc pe spate sau îl scutur. Vorbește în germană (varianta mea, dar mai sunt multe alte limbi). Dacă îl scarpin pe burtică, râde (are un râs plăcut). Strănută. Își mișcă gura când vorbește. Își mișcă pleoapele și urechile, ca să fie mai expresiv. Se manifestă diferit dacă este lumină sau întuneric (are pe frunte un ornament închis la culoare, în realitate este un filtru IR ca la telecomenzi la televizoare, în spatele lui sunt câțiva senzori care simt lumina și apropierea mâinii). Atunci nu am avut instrucțiuni pentru el, se pare că făcea lucruri despre care nu am știut.
   Model mai nou nu am avut, variantele mai noi le puteți vedea pe youtube, de exemplu aici.

   Vorbesc mult mai complex, cântă, își mișcă corpul chiar pe muzică (al meu stătea țeapăn), sunt mai evoluate.

   Dacă cineva vrea să facă bucurii copiiilor internați mult timp, să doneze asemenea jucării acelor spitale.